Expoziţia de bază  //  Muzeul de Etnografie Piatra-Neamţ

Muzeul de Etnografie Piatra Neamt
Expoziţia de bază - Muzeul de Etnografie Piatra-Neamţ

Tematica expoziţiei permanente actuale este "Anotimpurile satului". După introducerea în atmosfera rurală de la sfârşitul secolului al XIX-lea, prin reconstituirea unui interior de casă, prezentăm modul cum se desfăşura viaţa ţăranului în funcţie de cele mai importante sărbători şi ocupaţii de peste an. Pentru introducea în atmosferă au fost reproduse imagini realizate după clişee pe sticlă realizate pe Valea Bistriţei de Adolph Chevallier (1881-1963), fotograf al Curţii Regale a României.

Locuința tradițională

Arhitectura populară din judeţul Neamţ a folosit în mare măsură sistemul cununilor orizontale de bârne, dar n-au lipsit (mai ales în zona Romanului) nici construcţiile ridicate pe furci din lemn, cu pereţii din nuiele lipite cu pământ. Planul casei era simplu, proporţiile armonioase, iar până la sfârşitul sec. al XIX-lea majoritatea locuinţelor erau cu o singură încăpere sau cu o cameră şi tindă rece la intrare. Tavanul era din grinzi aparente şi pardoseala din lut bătut. În interiorul locuinţei se distinge cuptorul cu vatră, care servea atât la prepararea hranei cât şi pentru dormit. Amplasat în continuarea cuptorului, patul este din scândură, cu picioarele înfipte în pământ. Cele două laviţe mari, dispuse în unghi, sunt fixate de asemenea în pământ. În general, mobilierul este simplu, cu puţine elemente decorative. Colţarul şi blidarele erau împodobite cu puţine motive incizate, la fel masa şi scaunele.

Pereţii sunt acoperiţi cu ţesături decorative din lână. Lăicerele sunt înguste şi ornamentate cu dungi policrome, în tonuri potolite sau cu vrâste şi alesături geometrice sau florale. Cea mai frumoasă dintre textilele de interior, care se aşeza pe perete, în dreptul patului, este scoarţa, pe care se desfăşurau adevărate compoziţii ornamentale cu flori, păsări, pomi, roate. Deasupra patului, prinsă de grinzi, având şi rol decorativ, era culmea pe care erau aşezate piese de port pentru zilele de sărbătoare. La capătul patului se aşeza lada cu zestre - simbolul femeii măritate - realizată din fag, stejar sau frasin, adesea fiind decorată cu brazi, stilizaţi, ghivece de flori şi cu rozete. Din locuinţa tradiţională nu lipsea icoana, deasupra căreia se prindea cel mai frumos ştergar.

Primăvara

Anul Nou Agricol reprezintă un scenariu ritual de înnoire a timpului desfăşurat la începutul lunii martie. Pornirea plugului şi începerea simbolică a aratului de Mucenici (9 martie) erau considerate succesul tuturor muncilor agricole. Când vremea permitea, începea aratul propriu-zis. Uneltele folosite erau puţine şi simple, confecţionate numai din lemn sau din lemn şi fier. Cel mai important era plugul, confecţionat de meşterii din sat din esenţă tare (fag sau stejar), având numai cuţitul şi fierul lat din metal. Cu hârleţul ferecat se săpau locurile unde nu se putea ara.

De 1 martie – începutul anului în vechime – părinţii împleteau un fir alb cu unul roşu formând un şnur de care legau apoi o monedă de argint şi îl prindeau la mâna sau la gâtul copiilor, cu rol de protecţie. De Mucenici, şnurul era agăţat într-un pom fructifer: frumoasa dezvoltare a pomul fiind de bun augur pentru om. Alimentele consumate sacramental acum erau sfinţii sau mucenicii (forme antropomorfe din aluat copt) şi vinul (beţia rituală care ajuta pe om să învingă frigul şi întunericul).

Cea mai importantă sărbătoare a creştinilor, Paştele, era aşteptat cu un post aspru, rugăciune, pomenirea morţilor, curăţenie şi purificare. Alimentele rituale care se consumau după ce erau sfinţite la Biserică, după slujba de Înviere, erau ouăle roşii, pasca şi mielul. Ouăle caracteristice zonei noastre erau roşii simple sau roşii cu decor alb.

Sfântul Gheorghe este considerat deschizătorul anului pastoral. Atunci se adunau ciobanii, se făceau înţelegeri, stabilindu-se obligaţiile acestora faţă de stăpânii de oi şi invers. Când timpul permitea, turmele (formate mai ales din oi de rasă ţigaie) urcau la munte, unde ciobanii îşi refăceau construcţiile din anii precedenţi. Inventarul stânei era simplu: vase de diferite forme şi capacităţi, pentru muls, păstrat şi prelucrat laptele şi produsele din lapte, bâte, răbojuri, instrumente muzicale.

Vara și toamna

Reper în evoluţia stadiului vegetaţional, Sânzienele (24 iunie) reprezentau venirea verii şi marcau, pe de o parte, primul cosit în regiunile de munte, şi pe de alta, începerea recoltării păioaselor. Sărbătoarea, marcată de numeroase practici magice, era aducătoare de bogăţie şi spor în hambare. După Sf. Petru, începea adunatul cânepii de vară - plantă textilă foarte importantă în gospodărie, datorită calităţii fibrelor – procesul de prelucrare al acesteia necesitând vreme caldă.

Pe Valea Bistriţei pescuitul era o ocupaţie importantă, speciile de peşte erau cele caracteristice apelor de munte: păstrăvul, lostriţa, cleanul, lipanul, zglăvoaca etc. Uneltele de pescuit erau cu cârlig de metal la capăt (undiţa, ostia), din nuiele (coşul, leasa, vârşa) sau din plasă (mreaja, lejnicul, crâsnicul, năvodul).

În ceea ce priveşte vânătoarea, până la mijlocul sec. al XX-lea s-au păstrat metodele arhaice. Cel mai des era folosit fierul (capcane de diverse dimensiuni) pentru prins ursul, mistreţul, lupul, bursucul, jderul, iepurele, dihorul. Pentru stârpirea dăunătorilor, Domeniul Coroanei de la Bicaz a fixat, începând din 1896, premii în bani.

Ceramica din judeţul Neamţ a avut un caracter utilitar. Cele mai importante centre au fost cele de la Bistricioara (com. Ceahlău) – ceramică roşie tradiţional moldovenescă şi la Vulpăşeşti (com. Sagna) – ceramică neagră, cu ornamente realizate prin lustruire cu piatra. De la târguri se cumpăra ceramică din regiunile învecinate sau din Transilvania.

Ziua Crucii (14 septembrie) înseamnă venirea toamnei, începutul culegerii viilor, nucilor, strângerea porumbului şi umplerea hambarelor. Prelucrarea cerealelor se făcea cu mijloace tehnice rudimentare: pive, prese pentru ulei, mori etc.

Iarna

Sărbătorile de iarnă reprezentau o perioadă aşteptată cu bucurie de întreaga comunitate. Curăţenia în casă, torsul, ţesutul reprezentau principalele ocupaţii ale gospodinelor. Înzestrate cu un simţ estetic deosebit, femeile realizau excepţionale piesele de port popular şi textile de interior, pregătind hainele de sărbătoare şi zestrea fetelor. Majoritatea acestor piese se realiza în gospodărie, cele mai complicate – cum erau bundiţele – erau comandate la meşteri pricepuţi. În acest sens este vestită „bundiţa de Ghindăoani”.

Obiceiurile populare de Anul Nou cuprind 12 zile şi sunt scenarii de înnoire a timpului: mersul la colindat, Vicleimul sau Irozii, la urat cu Pluguşorul, jocurile cu măşti (capra, ursul, cerbul), dansul căiuţilor, mersul cu sorcova sau cu Steaua. Obiceiuri precreştine, agrare şi pastorale, jocurile cu măşti presupuneau o recuzită specială, care se realiza în Postul Crăciunului şi se distrugea la finalul jocurilor. În judeţul Neamţ erau vestite jocurile cu capre de la Pipirig, Hangu, Bodeşti, Piatra-Şoimului. Moartea şi învierea naturii era simbolizată şi prin jocul ursului ( Hangu, Gârcina, Girov, Bârgăoani), joc ce avea şi rolul de a alunga demonii din gospodărie.

Cel mai cunoscut creator de măşti populare din zonă a fost Neculai Popa (1919 – 2010 ) din Târpeşti, com. Petricani , care a transformat această îndeletnicire sezonieră într-o artă.

Pluguşorul era un vechi ritual de fertilitate, la care participau adulţii, care aveau un plug adevărat şi trăgeau o brazdă în curtea gospodarului.

Un obicei creştin era, alături de colindele ce vesteau naşterea lui Iisus, mersul cu Steaua, de la Crăciun până la Bobotează, ultima zi din ciclul sărbătorilor de Anul Nou, dedicată purificării mediului.

Vechea expoziție de bază

(înainte de derularea proiectului Restaurarea și punerea în valoare a zonei istorice și culturale Curtea Domnească din municipiul Piatra-Neamț).

Expoziţia permanentă anterioară a avut un caracter monografic, urmărind să reprezinte judeţul Neamţ care este format din  următoarele trei zone etnografice ( de la vest la est) : Valea Bistriţei, zona Neamţ şi zona Roman. Tematica expoziţiei, Ocupaţii tradiţionale din judeţul Neamţ, a avut ca scop – pe lângă realizarea unei imagini de ansamblu asupra principalelor ocupaţii – punerea în evidenţă a asemănărilor, dar şi a deosebirilor dintre cele trei spaţii.

Expoziţia a fost structurată pe două segmente:

  1. Pentru introducerea în atmosfera rurală a sfârşitului secolului al XIX-lea a fost reconstituit un interior de locuinţă monocelulară specific zonei, pentru redarea cât mai fidelă a acestuia fiind modificat spaţiul prin aplicarea unui tavan din bârne aparente, construirea unei vetre şi lutuirea podelei. Locuinţa tradiţională era realizată din bârne aşezate în cununi orizontale. În condiţiile climei locale, cu ierni lungi şi grele, vatra, cu cuptor şi horn a avut o mare importanţă putând să ocupe un sfert din suprafaţă. Vatra este înaltă de 50 cm, construită din piatră şi lut, cuptorul e format dintr-o boltă de lut şi hornul care se înălţă deasupra este un coş foarte larg, sub care se face şi focul pentru fiert mâncarea. Mobilierul este simplu: patul, care era fixat în podeaua de lut, laviţa din lemn gros aşezată de-a lungul peretelui, masa, blidarul şi colţarul . Ultimele două sunt frumos decorate cu crestături şi traforuri şi reprezintă locul de depozitare sau expunere a ceramicii şi a altor obiecte de uz casnic. Deasupra patului, având rol utilitar, dar contribuind şi la decorarea camerei, este aşezată beldia sau culmea pentru haine, iar pe pat este aşezată lada cu zestre, realizată din lemn de fag şi bogat ornamentată cu crestături. În această locuinţă, un spaţiu semnificativ este rezervat războiului de ţesut orizontal, fiind ştiut că atât piesele de port popular cât şi textilele de interior erau realizate în propria gospodărie. Cea mai folosită piesă, din această ultimă categorie, este lăicerul, care se întinde pe câte două rânduri, pe doi pereţi ai camerei, iar deasupra patului este aşezată o scoarţă. Toate acestea sunt decorate cu motive geometrice şi colorate preponderent natural. Din casa tradiţională nu lipsesc icoana şi ştergarele de perete.
  2. Următoarele trei săli sunt consacrate tematicii propriu-zise: Ocupaţii tradiţionale din judeţul Neamţ şi anume: agricultura, creşterea animalelor, exploatarea, prelucrarea lemnului şi plutăritul, la care se adaugă industria casnică. Pentru reprezentarea agriculturii s-a început cu prezentarea obiceiului Pluguşorului, ale cărui vechi semnificaţii legate de fertilitate şi de purificarea spaţiului.Un loc important este ocupat de plugul din lemn, o piesă datând din 1880, iar alături uneltele folosite în agricultură au fost instalaţii de tehnică populară (oloiniţă cu pene) sau unelte de uz casnic.

Pentru ilustrarea creşterii animalelor a fost sugerată, în plan tridimensional, o stână dotată cu inventarul specific şi completată cu frumoase bâte ciobăneşti decorate cu crestături geometrice, motive zoomorfe şi antropomorfe, răbojuri şi instrumente muzicale specifice.

Pe Valea Bistriţei ocupaţiile tradiţionale au fost creşterea animalelor şi lucrul la pădure, pe care s-a pus accentul în cadrul acestei tematici. Exploatarea şi prelucrarea lemnului se realizau cu unelte simple, puţin spectaculoase, care erau folosite şi la realizarea plutelor: topor, bardă, caţă, ţapină, sfredel, teslă, clupă, compas. Pentru buna înşelegere a plutăritului (ocupaţie azi dispărută în condiţiile construirii barajului de la Bicaz), unul dintre ultimii plutaşi a realizat, pentru această expoziţie, o plută în miniatură, cu trei table. Importanţa acestei ocupaţii, care  a fost atestată documentar din 1466, este demonstrată de statisticile de la începutul secolului al XX-lea, care consemnau ce pe Bistriţa trecea anual cel mai mare număr de plute, comparativ cu celelalte râuri din ţară. Sala dedicată lemnului este completată de frumoase obiecte de uz casnic realizate din acest material (cofe, butoiaşe, râşnişe, scăciţe, încuietori de uşă), de piese de arhitectură populară şi unelte folosite la prelucrarea fibrelor textile.

Portul popular din cele trei zone etnografice ale judeţului prezintă elemente comune: cămaşa încreţită la gât şi cea bătrânească, catrinţă cu vrâste, brâu sau bete şi ştergarul de cap – la femei, cămaşa cu fustă şi cămeşoiul, iţarii, cureaua cu ţinte, căciula –la cel bărbătesc.La acestea se mai adugă cojocul, sumanul, opincile. Diferenţele rezultă din cromatica utilizată, mai sobră pe Valea Bistriţei şi mai aprinsă în zona Romanului şi din mici diferenţe morfologice: prezenţa fodorului la mânecă – în primul caz şi a peştemanului în loc de catrinţă – în al doile caz, fiind numai două dintre acestea.

Cele mai spectaculoase piese de port popular sunt bondiţele sau cheptarele, cel mai vestit centru de cojocărie din zona Neamţ fiind la Ghindăoani, unde a lucrat meşterul Mihai Avârvarei. Dacă în secolul al XIX-lea aveau un decor simplu, în sec. următor tot cheptarul este decorat cu motive dispuse în registre succesive, floarea cu şapte sau zece petale înscrisă în cerc, numită “rujă” fiind specifică întregii zone.

Expoziţia permanentă este întregită cu fotografii realizate în perioada interbelică de Adolph Chevallier, muzeul deţinând o valoroasă colecţie de clişee pe sticlă ale acestui artist.