Bine ați venit!

Istoricul clădirii

Cunoscută ca locuinţa directorului Şcolii nr. 1 de băieţi, clădirea Muzeului de Etnografie Piatra-Neamţ precede noul sediu al instituţiei şcolare, realizat de arhitectul Roger Bolomey în decembrie 1930.

Astfel, în şedinţa din 23 august 1923, Eugen Albu, arhitectul comunei Piatra, înainta Comisiei comunale interimare, planul unei locuinţe “din material nearzător, acoperită cu tablă, pentru Direcţia Şcolii primare nr. 1 de băieţi Lascăr Catargi”. Construcţia urma să fie situată în curtea şcolii, în partea dinspre strada V. A. Ureche, costul lucrării estimându-se la 450.000 lei. Întrucât terenul făcea parte din proprietatea Catedralei “Sf. Ioan Domnesc”, Casa Bisericii şi Ministerul Cultelor au cedat instituţiei de învăţământ o suprafaţă de 159,42 mp, pentru amenajarea locuinţei directorului. În acea perioadă, şcoala era coordonată de profesorul Alexandru Ionescu. Costurile lucrării au fost suportate aproape în totalitate de Comitetul Şcolar, primăria - din lipsă de fonduri – acordând, în octombrie 1923, doar un ajutor de 50.000 lei.

Anul construcţiei, respectiv 1924, apare în inventarul averii imobile a comunei Piatra (întocmit în 1939), document care ne oferă o descriere sumară a clădirii: “Locuinţa Directorului este o construcţie cu fundaţiuni şi soclu de beton, pereţii din zidărie de cărămidă tencuiţi pe ambele feţe şi acoperiş învelit cu tablă. Cuprinde 8 încăperi, tavanuri tencuite şi sobe de teracotă şi completă instalaţie de electricitate”.

Concepută în stil neoromânesc, cu elemente apropiate unei locuinţe tradiţionale – corespunzând foarte bine destinaţiei actuale – clădirea se remarcă prin decoraţiile de lemn ale stâlpilor pridvoarelor situate pe faţada principală şi laterală şi ale căpriorilor. Acoperişul înalt, decorat cu lucarne conferă supleţe clădirii şi pune în valoare ferestrele cu frumoase ancadramentele cât şi banda de ocniţe de deasupra acestora.

Istoricul expoziţiei

Bazele colecţiei de etnografie datează de la mijlocul secolului trecut, când – odată cu ridicarea barajului de la Bicaz – un grup complex de cercetători a studiat zona ce urma să fie acoperită de apele lacului de acumulare. Colectivul de etnografi  fost condus de Romulus Vuia, iar rezultatele cercetărilor de teren s-au materializat în două lucrări fundamentele Arta populară de pe Valea Bistriţei, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1969 şi Etnografia Văii Bistriţei, Piatra Neamţ, 1973. O parte din piesele studiate cu această ocazie au făcut apoi parte din colecţia de la Durău, devenită parte integrantă a Muzeului de Etnografie Piatra-Neamţ. Începând cu 1974, datorită achiziţiilor importante realizate de dr. Elena Florescu, nr. pieselor a crescut continuu, contribuind la  realizarea unei imagini complete a ceea ce reprezintă, din punct de vedere etnografic, judeţul Neamţ.

Valorificarea, din punct de vedere expoziţional, a vastului material s-a realizat într-o expoziţie în 1976, în 1980 deschizându-se Muzeul de Etnografie Piatra-Neamţ în sediul actual, cu prima expoziţie de bază, care a fost schimbată în 1990 şi 1996. Ultima expoziţie permanentă a fost deschisă în 2002.

În anii 2010-2011, Muzeul de Etnografie a cunoscut ample lucrări de restaurare, în cadrul proiectului: Restaurarea și punerea în valoare a zonei istorice și culturale Curtea Domnească din municipiul Piatra-Neamț.